Pestera Ialomitei se afla in comuna Moroieni srumul pana la pestera este forestier circulabil cu masina. din Moroieni pestera se afla la 25 km de mers. Pestera Ialomitei este amplasata la altitudinea de 1660m in Muntele Batrana la 10 Km de Izvoarele raului Ialomita. Gura pesterii in forma de semielipsa se deschide pe o terasa orizontala situata la 18m deasupra fundului vaii. Initial aceasta terasa nu exista, accesul in pestera era limitat. La intrare se intalneste prima grota cunoscuta sub numele de grota Mihnea-Voda spatioasa si luminata de soare, pastrandu-si dimensiunile mari pe o adancime de peste 100 m. Se caracterizeaza printr-un sol aproape orizontal , relativ uscat. Spre fund grota isi schimba orientarea spre nord si isi micsoreaza mult dimensiunile formand in dreapta o cavrna redusa numita Camara. Grota Mihnea-Voda se continua cu o galerie numita Pasajul cea fost largita in anul 1897 pana la dimensiunile actuale ce urmeaza accesul in celelalte grote. Dupa acest pasaj se intra in grota lui Decebal o caverna in forma de dom, din care se deschid mai multe galerii, una din aceste galerii se infunda si se redeschide spre dreapta indreptandu-se spre vest. La stanga se vede grota Sf. Maria la care se ajunge trecand peste un prag de bolovani, mari si umezi, alunecosi. Grota constinua la sud-vest printr-o galerie joasa si ingusta neexploatata in parte, denumirea acestei grote provine de la impresia de asemanare a unei stalagmite cu statuia Fecioarei Maria, provocata de umbre si lumini. Galeria Principala prin care se constinua drumul are o lungime de peste 40m si se opreste aici langa un perete de piatra vertical care pare sa inchida pestera. Dupa ce se traverseaza aceasta caverna se ajunge in locul numit La Raspintie. La 35m Deasupra grotei principale de unde drumul se bifurca, in dreapta coborand intr-o parte stramta se ajunge intr0o cavitate mai mare, la locul unde paraul pesterii traverseaza doua lacuri care initial aveau 12 m lungime si o adancime de 3-3.5 m. In stanga urcand zidul de bolovani se ajunge la Grota Ursilor cea mai mare cavitate din aceasta pestera avand peste 72m lungime si 35 m latime si 25 m inaltime. Aceasta grota este lipsita de apa, cu solul acoperit de numerosi bolovani. La descoperirea ei s-au gasit numeroase oseminte si schelete intregi de ursul cavernelor printre care unele la suprafata, ceea ce face sa presupunem ca acum 200-2500 ani aici au fost ultimele ascunzatori al ursilor cavernelor. Din grota Ursilor se deschide spre N-V o galerie de 2 m inaltime pe o lungime de cca 30 m denumita Fundul Pesterii, care initial era impodobita cu numerosi stalpi ce legau bolta de sol. In continuare se trece prin Galeria apelor pana la Altar langa de 75m lata de 2 m si ianltime de 3m in care curge paraul pesterii. Pestera accesibila se termina la Altar. Lungimea totala a galeriei principale pana la Altar este de 400m iar diferenta de nivel intre Latar si gura pesterii este de 60m.
Lacul Bolboci - La lacul Bolboci se ajunge plecand de la Moroieni si mergand spre Pestera Ialomicioarei circa 20 km.
Lacul Scropoasa - La lacul de la Scropoasa se ajunge printr-un traseu de o ora placand din apropiere de lacul Bolboci. Traseu marcat cu "cruce albastra".
Lacul de acumulare Pucioasa - situat pe râul Ialomita, cu o suprafata de 91 ha, situat la o altitudine de 418 m.
Rezervaţia naturală Cheile Zănoagei Mari - Rezervaţia a III-a din cadrul Bucegilor, include Cheile Tătarului, Muntele şi Cheile Zănoaga şi Cheile Orzei cu un peisaj deosebit de frumos şi specii de plante rare. Din punct de vedere fitografic această rezervaţie este cea mai importantă din întregul masiv Bucegi. Branele şi grohotişurile de la nivelul muntelui şi pereţii cheilor mai sus menţionate, puternic însorite, adăpostesc câteva elemente specifice zonelor sud-europene, sud-meriditeraneene sau balcanice, care reprezintă rarităţi pentru flora ţării. Conservarea de-a lungul mileniilor a acestei insule de vegetaţie a fost facilitată de existenţa unui microclimat local: stânci de calcar puternic însorite şi adăpost complet împotriva curenţilor dinspre nord-est graţie poziţiei stâncilor. Rezervaţia mai este înzestrată cu un arboret de molid pe vârful muntelui Zănoaga şi câteva exemplare de Pinus Cambra pe malul drept al Ialomiţei şi deasupra Cheilor Zănoagei Mari.
Rezervaţia botanică Turbăria Lăptici - Stratul de turbă, ajuns la 1 m grosime, este străbătut de numeroase firişoare de apă multe dintre ele formându-se chiar la acest nivel; ochiurile de apă nu depaşesc 30 cm în diametru fiind invadate de muşchi şi un sediment de turboase dedesupt. Apa mlaştinei este de coloare uşor gălbuie.
Rezervaţia naturală Canionul Horoabei - Localitatea Moroeni - Se fac cunoscute pentru importanţa speciilor floristice şi din punct de vedere paleontologic. În sudul Cheilor Peşterii la baza peretului de calcar ale Masivului Horoaba pe versantul drept al văii Ialomiţei, apare un strat de dogger. La partea lui superioară sunt calcare limonitrice ce conţin o faună similară celei din bancul cu cefalopode de la Strunga.
Rezervaţia naturală Cheile Urşilor - localitatea Moroeni - Cuprinde Peştera Urşilor din versantul stâng al văii Tătarului aflată la 1548 m altitudine. Peştera are două ramuri situate la 40 m fiind asemănătoare (peştera numărul 1 în amonte şi peştera numărul 2 în aval). Intrările în peşteră au fost colmatate de blocuri şi grohotiş calcaros pe care s-a depus un strat nu prea gros de sol vegetal. Datorită necesităţii studiului geologic detaliat a masivului Tătaru, în 1957 cercetătorii Secţiei de paleontologie a Institutului de Speologie "Emil Racoviţă" au degajat intrările în peşteră. Dacă intrarea este discretă (de 3 m înalţime şi lată de 2,10 m) iar primii paşi se fac ghemuit imediat se intră într-o grota de 31 m lungime, 17 lăţime şi 4 m înalţime, tapetată cu stalactite parţial distruse. şi urmează un nou culoar îngust de 46 m lungime plin de bolovani.
Rezervaţia naturală Cheile Tătarului - localitatea Moroeni - Reţin atenţia prin fosilele ce le conţin. Pe lângă interesantele specii de plante ocrotite şi frumuseţea peisagistică reprezintă o interesantă rezervaţie geologică şi paleontologică. Stratele dogginului superior, apar pe ambii pereţi ai cheilor la baza calcarelor albe-cenuşii, masive ale malului, fiind înzestrate cu o fauna fosilă abundentă şi diversă. Deoarece calcarul fosilier din staţiunile de la poalele Bucegilor a fost parţial exploatat ca piatră de var sau pentru pietruirea drumurilor s-a impus ocrotirea şi declararea lor ca rezervaţii paleontologice.
Peştera Răteiului - Este săpată în calcarele jurasice ale muntelui Lespezi în versantul stâng al pârâului Rătei – afluent al Ialomiţei la altitudinea de 1080 m. Prima menţiune este făcută de Al. Orescu într-o lucrare din 1904, dar începe să fie cercetată abia în 1970. De dimensiuni gigantice, cu galerii dispuse pe trei etaje ce însumează 5160 m, a fost creată de acţiunea combinată a apelor provenite din râurile de suprafaţă şi din infiltraţia precipitaţiilor. Se caracterizează prin abundente curgeri subterane în galerii meandrate şi schimbări repetate de drenaj pe liniile majore de fractură. Prezenţa în galerii a concreţiunilor de calcit gips şi aragonit îi sporesc valoarea, căci ele sunt elemente rar întâlnite în alte peşteri din ţară. Peştera Răteiului este închisă putând fi vizitată cu aprobare specială. Se poate vizita în schimb o altă peşteră situată în apropiere.
Peştera Urşilor - Altitudine 1548 m - Peştera Urşilor din versantul stâng al văii Tătarului a fost menţionată încă din 1911 de C. N. Ionescu. Peştera are două ramuri situate la distanţă de 40 m una de cealaltă, dar sunt considerate o unitate fiind asemănătoare (peştera nr. 1 în amonte şi peştera nr. 2 în aval). Intrările în peşteră au fost colmatate de blocuri şi grohotiş calcaros pe care s-a depus un strat nu prea gros de sol vegetal. Această blocare a intrărilor aproape totală s-a produs probabil spre sfârşitul glaciaţiunii ultime, iar formaţiunea stalagmitică foarte groasă care a cuprins aproape întreaga suprafaţă a depozitelor de umplutură se datorează umidităţii crescute. Datorită necesităţii studiului geologic detaliat a masivului Tătaru, în 1957 cercetătorii Secţiei de paleontologie a Institutului de speologie "Emil Racoviţă" au degajat intrările în peşteră.
Plaiul Domnesc - Situată la marginea localităţii Moroieni de la poalele Bucegilor este semnificativă prin calcarele recifale ale tithonicului. Aceste calcare se întâlnesc şi în rezervaţia Plaiul Hoţilor situată la est de şoseaua Sinaia – Moroieni - Târgovişte în muntele Păduchiosul. Calcarele recifale ale tithonicului din această rezervaţie sunt cunoscute şi sub numele de calcare Stramiberg (după numele localităţii din Cehoslovacia).Pe muntele Lespezi, la nord de puctul Claia de Piatră, se găseşte un mic petec de calcare calloviene de culoare cenuşiu-deschis subnoduloase şi cu accidente silicioase negre spre partea superioară a succesiunii straturilor, fiind cel mai bogat nivel stratigrafic din Carpaţi.
Parcul Dalles – Bucşani - Situat în continuarea râului Ialomiţa la aproximativ 300 m de albia râului Ialomiţa şi 800 m de centrul comunei, fără înclinare aparţinând zonei de câmpie înaltă, cu sol brun-roşcat, având altitudinea de 120-200 m. În centrul parcului tronează statuia de bronz a lui Jean Dalles, pe un soclu înalt cadrată de 5 stejari cu diametrul de 80 cm. Speciile de arbori prezentate în acest parc sunt: plop alb, tei, carpen, jugastru, castan porcesc platani, ulm, plop euro american, salcâm, larice, mesteacăn arţar, nuci, dispuşi în alei cu fiecare specie, unele în linie dreaptă cu orientare E-V şi altele cursate. În zona dinspre sat sunt amenajate terenurile de sport: unul de fotbal şi 2 de hambal.
Complexul de izvoare de la Corbii - Ciungi Este cea mai interesantă descoperire a unui complex de izvoare, mlaştini de izvor şi pârâiaşe colectoare la valea Neajlovului. Acest complex se găseşte situat la o altitudine de aproximativ 120m, cam la 800 m în amonte de capătul satului Corbii Ciungi şi 2 km în aval de comuna Corbii Mari în sud-vestul judeţului pe malul stâng al văii Neajlovului. Distanţa între complex şi râu nu depăşeşte 800 m. Complexul se distinge uşor de la oarecare distanţă, graţie zăvoiului de arini, lemn câinesc sau salcie, zăvoi bine conturat pe întinderea complet despădurită a câmpiei. Izvoarele care sunt în număr de cca. 800-1000 m lungime fiecare, apropiate în porţiunile lor frontale, dar care apoi se distanţează, delimitând între ele o suprafaţă de 8 – 10 ha, ocupaţi de culturi agricole, pentru a se apropia din nou spre vărsarea în Neajlov. Acestor izvoare le sunt specifice câteva particularităţi: apă limpede cu puritate perfectă, cu temperatură stabilă variind între 10,2oC şi 13,8oC în perioada de vegetaţie.
Cazematele reprezentau puncte fortificate construite pe dealurile din apropiere pentru a apara zona contra atacurilor terestre si aeriene. Ai al Doilea Razboi mondial zona Moreni a fost un deal foarte important pentru armata germana datorita petrolului extras. Acesta era esential pentru Germania, tara neavand resurse semnificative de petrol.
Complexul Curtea Domneasca cu turnul Chindiei - Targoviste - Str. Calea Domneasca nr.181. Targoviste Complexul de monumente ce alcatuiesc Curtea Domneasca de la Targoviste reprezinta unul din cele mai importante ansambluri de arhitectura din Tara Romaneasca, si are o mare valoare istorica si artistica. Resedinta domneasca de mai multe secole, Curtea Domneasca ofera posibilitatea cunoasterii unui capitol din istoria si arta medievala a Romaniei. Din anul 1967, Curtea Domneasca este transformata in ansamblul muzeal al Muzeului Judetean Dambovita, iar in prezent face parte din Complexul National Muzeal "Curtea Domneasca" Targoviste. In afara de muzeul in aer liber, in Turnul Chindiei functioneaza o expozitie dedicata lui Vlad Tepes, ctitorul fortificatiei; un lapidarium la subsolul Casei Domnesti ridicate de Petru Cercel, iar in Biserica mare domneasca, o expozitie de arta religioasa
Focul de la Moreni (a durat peste 2 ani de zile) - Timp de doi ani si patru luni, focul izbucnit pe un camp petrolifer din Moreni a ars fara incetare. Autoritatile de azi sunt incapabile sa speculeze turistic cel mai mare incendiu petrolier din istorie. Zona, numita si Valea Plangerii din cauza numarului mare de muncitori care au pierit in lupta cu flacarile, devenise un loc de pelerinaj. Desi focul s-a stins de la sine in 1931, americanii sustin ca inginerul Myron Kinley a invins incendiul dupa o lupta demna de scenariile hollywoodiene de astazi. Orasul Moreni a cunoscut doi ani si jumatate de glorie internationala. Din Capitala, de peste munti, dar si din strainatate, jurnalisti, scriitori, fotografi, scenaristi de la Hollywood au luat drumul micutului oras pentru a vedea miracolul prin care sonda petroliera 160 a ars fara incetare timp de 850 de zile. Multe visuri de marire s-au inaltat o data cu flacarile celui mai mare incendiu care a cuprins vreodata un camp petrolier. Ingineri si specialisti de pretutindeni au cautat gloria la Moreni, cu gandul la recompensa consistenta pusa in joc de guvernul roman. In versiunea americana a catastrofei, inginerul Myron Kinley – descris in presa occidentala ca un veritabil Bruce Willis al anilor ‘20 – pune capat Focului cel Mare dupa o batalie inegala si plina de tensiune. Ziarele autohtone, insa, sunt clare. Focul a izbucnit in dimineata zilei de 28 mai 1929 si s-a stins de la sine in septembrie 1931. A mai palpait pana la 4 noiembrie 1931.