Mănăstirea Sfântul Pantelimon dintre Balaci și Siliștea - Gumești a avut o soartă mult mai crudă decât celelalte mănăstiri din jurul Balaciului. Unitatea militară și aeroportul, înființate aici după cel de-al Doilea Război Mondial, au șters orice urmă de mănăstire. Există o depeță a unui protopop teleormănean care solicită Comisiei Monumentelor Istorice, în anul 1921, dărâmarea Bisericii Sfântul Nicolae din satul Siliștea-Gumești și construirea unei biserici noi pe locul acesteia, deteriorate. Deși „biserica veche“ nu avea nici 100 de ani, în inventarul ei aflăm „opt icoane vechi, deosebit de valoroase“. Este posibil ca aceste icoane să fi provenit de la mănăstirea dintre Balaci și Siliștea-Gumești, care se desființase nu de prea multă vreme.
Biserica de Lemn Sericu, - Biserica a fost ridicată în anul 7321 al erei bizantine, anii 1812-1813 ai erei noastre, în Osebiți-Blejești, pe proprietate de moșneni. Pisania bisericii, însemnată pe un panou de lemn, pe care se află datarea bisericii, a fost demontată și se păstrează în depozitele Mitropoliei din București. Unei renovări din 1883 i se datorează apariția turnului peste pridvor, timpanul spre vest și învelirea pereților exteriori cu blăni verticale. În interior, peretele despărțitor dintre tindă și naos a fost demolat iar interiorul placat cu blăni verticale. În anul 1936 a fost schimbată învelitoarea de șindrilă cu cea actuală de tablă. Ușa exterioară de la altar, ca și cea de la intrare, a apărut tot atunci, pentru a îmbunătății evacuarea în caz de incendiu. Slăbirea structurii a necesitat întărirea cu proptele jur-împrejurul ei, petrecută probabil tot în această perioadă. Biserica din Sericu este una dintre foarte puținele biserici de lemn rămase în zona de sud a Munteniei. Are dimensiuni modeste, planimetrie comună și câteva elemente artistice care o scot în evidență. De la vest la est, biserica este împărțită în cele patru încăperi tradiționale: pridvor închis, tindă și naos unite între ele și altar. Altarul este mai îngust și terminat poligonal, în cinci laturi. Trecerea dinspre tindă spre naos este demolată și marcată numai de o grindă tirant, pe care a stat odată pisania. Iconostasul păstrează icoanele vechi împărătești, de o parte și de alta a celor trei uși spre altar. Bolta interioară trece din naos în tindă. Încăperile sunt luminate de un număr redus de ferestre, mult mărite într-o fază ulterioară."
Monument Primul Război Mondial Alexandria - Monumentul dedicat Primului Război Mondial a fost realizat de către sculptorul Spiridon Georgescu (1887–1974), originar din Comuna Posești, Prahova.
Catedrala Domnească și Episcopală Sfântul Alexandru din orașul Alexandria, județul Teleorman Alexandria Catedrala Domneasca si Episcopala Sfantul Alexandru din Alexandria a fost construita intre anii 1869-1898, lucrarile fiind reluate succesiv in anii 1869, 1871, 1883 si 1894, […]
Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel Alexandria "Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel este o frumoasă realizare arhitecturală, impunătoare și deosebită de toate celelalte existente în oraș și în județ. Este construită în formă de cruce, cu patru turle, două mari și două mici, în față fiind și bine organizată în forme tradiționale bizantine și cu proporții bine structurate. Ridicată din donații obstești, cu contribuția primăriei și cu insistența și stradania episcopilor, Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel a fost zidită între anii 1842-1845 din dorința unor inimoși întemeietori ai orașului, care-și găsesc odihna veșnică în curtea bisericii. A fost reclădită între anii 1902-1904 și renovată mai târziu, între anii 1930-1934."
Statuie Liviu Vasilică, Alexandria Alexandria - Liviu Vasilică (n. 2 iulie 1950, Plosca, Teleorman – d. 19 octombrie 2004) a fost un cântăreț de muzică populară românească din județul Teleorman, de meserie medic pediatru."
Bustul lui Cuza, Alexandria - Bustul lui Alexandru Ioan Cuza este realizat de către sculptorul I. Iordănescu în anul 1914, fiind o statuie alegorică.
Biserica Adormirea Maicii Domnului, Alexandria - Biserica a fost ctitorită de Raşcu Ivan Galina şi soţia sa, Anica. Construcţia Bisericii a început în anul 1853 în apropierea unei foarte vechi ruine a bisericii din cartierul Băcăleşti situat în partea cea mai de sud a oraşului şi s-a săvârşit în anul 1860. Pe date de 6 decembrie 1860 a fost târnosită de Mitropolitul Nifon. În anul 1890 biserica a fost avariată de un incendiu şi a necesitat reparaţii, efectuate în acelaşi an. În 1891 a fost acoperită din nou cu tablă. În 1902 a fost construită cupola, s-a refăcut faţada şi s-a construit un mic pridvor. Între anii 1935-1936 Biserica a fost restaurată şi pictată de către pictorul Gheorghe Albani. În anul 1943 Preafericitul Miron Cristea a resfinţit-o după ce unele scene din pictură au fost deteriorate la cutremurul din 1940 şi refăcute de către pictorul Ştefan Panciu din Alexandria."
Muzeul Județean Teleorman, Alexandria - "În anul 1934, în timpul sărbătoririi centenarului oraşului Alexandria, consiliul comunal hotărăşte să înfiinţeze un muzeu al oraşului care să expună şi să păstreze documentele găsite în diferite arhive, cât şi unele materiale ce dovedeau existenţa şi cultura populaţiei de pe aceste meleaguri. Muzeul a fost instalat, la început, într-o încăpere din localul primăriei, iar în anul 1936 a fost strămutat într-o încăpere a Palatului Cultural „Victor Antonescu”. La data de 1 mai 1952 s-a deschis, în mod real, un Muzeu de Istorie a Alexandriei, în care erau expuse documente privind întemeierea oraşului, monede, ceramică, dovezi materiale din diferite epoci istorice. Din anul 1974, Muzeul Orăşenesc de Istorie Alexandria devine Muzeul Judeţean de Istorie Teleorman. Conservă o importantă colecţie de arheologie, preponderent din epoca neolitică şi epoca geto-dacică, cu numeroase obiecte provenite din staţiunile de la Ciolănesti Deal, Măgura, Siliştea, Vităneşti, Albeşti, Orbeasca de Sus, Zimnicea etc., dar şi o colecţie de numismatică reprezentată printr-o serie de tezaure monetare descoperite la Alexandria, Balta Sărată, Poiana, Poroschia, Schitu, Sfinţeşti, Ulmeni etc. O valoroasă colecţie etnografică zonală este valorificată printr-o expoziţie permanentă pavilionară."
Ruinele Cetății Romane Turris, Alexandria - Istoria cetăţii pleacă din perioada romană, din vremea împăratului Traian. De Turris, importantă fortificaţie în luptele cu turcii, se leagă atât numele lui Constantin cel Mare, cât şi numele lui Mircea cel Bătrân. Legendele spun sub cetate ar zace un tunel care făcea legătura cu celălalt mal al Dunării.
Casa Zarzara, Alexandria - "Casa Zarzara din Alexandria este folosită în acest moment în calitate de Palat al Copiilor pentru acțiuni extra-curriculare. În trecut casa a fost sediul unei policlinici. Casa Zarzara a fost construită în anul 1906, odată cu celebrarea jubileului regal. Dovadă că ridicarea construcţiei are legătură cu regele Carol este medalionul în relief cu portretul Regelui Carol care se mai păstrează şi acum la intrare."
Podul metalic peste Râul Vedea, Alexandria - "Podul metalic peste râul Vedea a fost inaugurat în anul 1905, fiind primul pod de acest gen construit în zonă. Structura are o lungime de peste 90 de metri, fiind construit din beton, în componența sa de rezistență intrând și metalul. Podul este frecvent reprezentat pe vederi poștale, ca fiind un element turistic extrem de important pentru regiune. Vedea este un râu în partea de sud a României, care izvorăște din Platoul Cotmeana și se varsă în Dunăre, având o lungime de 244 km. Principalii săi afluenți sunt: Cotmeana si Teleorman Curge în județele Olt și Teleorman, iar orașele Alexandria și Roșiorii de Vede se găsesc pe malurile râului. Numele râului este de origine dacică, provenind din cuvântul indo-european wed (apă)."
Ruinele curtii boieresti a familiei Balaceanu Balaci
Biserica Adormirea Maicii Domnului, Balaci - Biserica a fost construită în a doua parte a secolului al XVII-lea de către Constantin Bălăceanu. Din documentele oficiale reiese că ridicarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” a început în anul 1684, însă a fost finalizată în 1825, din cauza unor perioade zbuciumate prin care a trecut familia Bălăceanu, cea care, de altfel, s-a ocupat de construirea edificiului destinat creștinilor. Domniţa Maria, fiica Domnului Ţării Româneşti, Şerban Cantacuzino, apare alături de Constantin Bălăceanu – soţul său – în pisania bisericii. În anul 1747, mitropolitul Ungro-Vlahiei, Neofit I, trecând prin Balaci, găseşte această biserică mare din piatră, încă pustie. Abia în 1820 un alt Constantin Bălăceanu termină palatul început aici şi reînvie biserica pustiită. Biserica construită pe ruinele uneia foarte vechi, despre care se vorbeşte în unele legende şi balade, dăinuie şi astăzi, în timp ce palatul de la Balaci s-a pustiit din nou, rămânând din el doar trei încăperi subterane, asemănătoare celor de la palatul voievodal Curtea-Veche din Bucureşti.
Ruinele Mănăstirii Baldovinești, Baldovinești - "Biserica ruinată de la marginea satului Baldovinești a fost datată în lipsa oricărui document sau inscripții, de către arheologii Voica Maria Pușcașu și Ion Dumitrescu, dupa criterii stilistice, în perioada domniei lui Matei Basarab. Anterior semnalării lor, biserica fusese menționată în 1898, în Marele Dicționar Geografic al României, ca „fosta mănăstire pe vremuri”, aflată „în cea mai completă ruină”. Planul mănăstirii este dreptunghiular, cu absida pentagonală puțin decrosată."
Biserica de lemn Sf. Cuvioasa Paraschiva, Bujoreni - Clădirea, construită în 1711, este amplasată, astăzi, în cimitirul vechi din comună. Aceasta nu îşi are însă originile în sudul ţării. Ea a fost adusă la Bujoreni în anul 1868, dintr-un sat de munte al cărui nume s-a uitat odată cu trecerea timpului. Legenda spune că, mutarea s-a înfăptuit cu ajutorul a douăsprezece care trase de boi, probabil pe parcursul a mai multor săptămâni. Datorită eforturile preotului Stan Oncescu, care a mijlocit aducerea bisericii, acesta a devenit şi ctitorul ei. Biserica pãstrează si astăzi elementele arhitecturale originale. Cu exceptia pridvorului, acoperişului cu streaşină înfundată şi a clopotniţei octogonale de pe pronaos, adăugate odată cu mutarea clădirii pe noul loc, biserica nu a suferit nicio modificare importantă. Printre cele mai importante elemente ale acesteia este pisania de la intrarea în pronaos. Deasupra intrării, precum şi pe masa altarului, stă însemnată data la care a fost construită. Pisania este înscriptionată cu litere chirilice, pentru că la vremea ridicării bisericii aşa se scria în limba română. Prin urmare, construcţia este cu mult anterioara celorlalte biserici din regiune, datate documentar."
Biserica Sfântul Dumitru, Coșoteni - Biserica Sfântul Dumitru, cunoscută și sub denumirea de Mănăstirea Coșoteni, este biserica centrală din fosta Mănăstire Tigania – Drăgănești. În jurul acestei bisericuțe a fost adunată o obște monahală, tot aici funcționând și primele școli din județul Teleorman. Întemeiată în anul 1647, biserica din Coșoteni apare în bibliografia istoricului Stoicescu sub numele de “Manastirea Draganesti – Sfantul Dumitru”. Biserica este refăcută de Matei Basarab, împreună cu Dinicu Buicescu spătarul și Drăgușin Deleanu paharnicul, în anul 1647, ea fiind refăcută în anul 1708."
Expoziția Memorială Gala Galaction, Didești - "Aici s-a născut în 1879 Gala Galaction, scriitor, preot ortodox, profesor de teologie la universităţile din Cernăuţi şi Bucureşti şi traducătorul celei mai apreciate versiuni a Bibliei în limba română. Micul edificiu a fost ridicat cu ajutorul contribuţiei locuitorilor din comuna Dideşti, în anul 1978. Casa are trei încăperi în care este organizată expoziţia. Aceasta prezintă obiecte, documente şi fotografii privind viaţa şi activitatea lui Gala Galaction. Mare scriitor, nuvelele şi romanele lui au o puternică încărcătură dramatică, dominate de conflictul între impulsurile naturale şi preceptele moralei creştine."
Biserica de Lemn Sfânta Parascheva, Drăcești - După tradiția locală, biserica de lemn este una călătoare. Ea a fost adusă cu căruțele în Drăcești, din satul Cocu, zona Argeșului, la circa 80 de km depărtare. Radu Crețeanu, care a cules tradiția locală, susține că biserica ar fi fost construită de un mare meșter de biserici din Cocu, pe care acesta a făcut-o în satul lui și, după târguială, a transferat-o în Drăcești. Trăsăturile formale și elementele decorative ale bisericii indică o vechime mai mare, fiind foarte probabil în uz încă din secolul anterior. Din această cauză se poate presupune că este vorba de o veche biserică din Cocu, eventual din împrejurimi. Biserica cea veche de lemn din Cocu este surprinsă de catagrafiile din 1808, 1824 și 1833 și era ridicată pe moșie de moșteni. În Cocu, după numele vechi Cocul în Vale sau Valea Cocu, lăcașul a servit o bună vreme drept biserică parohială, înainte de a fi fost înlocuit de actuala biserică de zid, în anul 1856.
Casa Memorială Anton și Maria Popescu, Drăcșani - Casa memorială Anton și Maria Popescu a fost înființată în anul 1984. Muzeul deschis astfel are ca profil istoria locală, expunând obiecte și documente privind învățământul și tradițiile locale."
Muzeul de Etnografie, Drăcșani - "Muzeul de etnografie din Drăcșani a fost înființat în 1971, având ca profil istoria locală. Acesta face parte din categoria muzeu comunal. Expune obiecte de etnografie și istorie locală. Clădirea muzeului a fost construită în anul 1926."
Manastirea Sf. Treime - Draganesti Vlasca
Cula lui Costea, Frăsinet - Zidită la începutul secolului al XVIII-lea, a fost reclădită succesiv în urma stricăciunilor suferite și a cutremurelor. Cula, un turn de apărare inspirat de arhitectura otomană balcanică, a pătruns în spațiul românesc începând cu secolul al XVI-lea, ajungând la apogeu în vremea primei părți a secolului fanariot. La începutul secolului al XIX-lea, frații Nicolae și Ioniță Bâțcoveanu, logofeți ai Mitropoliei, stăpânesc cula. În anul 1878, cula este modificată și își pierdea partea superioară. Cula este vizitată de Nicolae Iorga în anii 30. La sfîrșitul anilor 60, cula era părăsită și ruinată. În prezent, deși refăcută, cu etajele superioare reconstituite, cula este din nou părăsită. Cula se află în aceeași incintă cu Conacul Costea, construit de boierii Costea, se pare, în secolul al XIX-lea. Conacul este refăcut în prima jumătate a secolului XX. Devenit sediu de C.A.P. după naționalizare, în prezent este părăsit și ruinat."
Monumentul Comemorativ al Adunării de la Islaz, Islaz Islaz "În anul 1969, în centrul Islazului, se ridică monumentul comemorativ al Adunării de la Islaz, 1848. Monumentul a fost ridicat pentru a marca locul a avut loc Adunarea populară care a aprobat Proclamația de la Islaz, programul Revoluției de la 1848, la data de 9/21 iunie."
Situl arheologic La Biserica este situat pe raza comunei Măgura. - "Situl arheologic La Biserica este situat pe raza comunei Măgura. Este o așezare neo-eneolitică aparținând culturii Gumelnița (cca. 4700-3900 i.Hr.). Pe acelasi amplasament au mai fost semnalate urme ale unor locuiri din epoca bronzului și epoca fierului (Latene). Gumelnița este numele dat de arheologi une culturi neolitice din a doua jumătate a mileniului V î.e.n. Aria de răspândire a culturii cuprinde Muntenia (pe locul fostei culturi Boian), Dobrogea (pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia), precum și Bugeacul. Spre sud ocupă majoritatea Bulgariei, atât la nord cât și la sud de Balcani (cunoscută fiind sub numele de Kocadermen-Karanovo VI), ajungând până la Marea Egee în nordul Greciei."
Conacul Manu Meri - Conacul Manu a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea fiind parte a moșiei generalului George Manu din localitatea Scrioaștea. Moșia generalului George Manu era formată din satele Măldăieni, Scrioaștea și Papa, având o întindere de 2.332 de ha, din care 150 ha de pădure și 70 ha islaz. Școala și Primăria i se datorează lui Manu. Gheorghe Manu sau George Manu s-a născut la 26 iulie 1833 în București și a murit la 16 mai 1911, București. A fost general și om de stat român, care a deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri între 1889 și 1891. Gheorghe Manu era fiul fostului caimacam al Munteniei, Ioan Manu și al Anei, fiica Marelui Ban Alexandru Ghica. La 14 ani este înscris la Școala de cadeți din Postdam, iar după absolvire, guvernul român i-a permis să rămână cu gradul de locotenent în armata prusiană pentru a se specializa. A urmat în perioada 1850-1853 Școala militară din Berlin, iar între 1854-1856 Școala specială de artilerie, tot din Berlin. În 1853, Manu a devenit sublocotenent, în 1858 locotenent, căpitan în 1859, maior în 1860, locotenent-colonel în 1864, general de brigadă în 1877, general de divizie în 1906. A fost profesor pentru artilerie la Școala militară de ofițeri din București între 1859-1860, apoi comandant al bateriei de artilerie călăreață din primul divizion de artilerie din Țara Românească în 1860."
Biserica de Lemn de la Merișani - După tradiția locală, biserica de lemn este una călătoare. Ea a fost adusă cu căruțele în Merișani, fost Călugărița sau Jarcaleți, din satul Vultureștii de Jos, zona Muscelului. Inscripția din dosul ușii de la intrare stă mărturie prețioasă asupra vechimii lăcașului. Inscripția se păstrează în întregime iar textul în română, scris cu chirilice, se poate citi astfel: „Anul 7317 luna martie ziua 18, de diaconul Constandin i Vasile, sub înalta cârmuire a preasfințitului mitropolit Dosoftei”. Anul erei bizantine 7317 corespunde anului 1809 după nașterea lui Christos, în anul păstoriei mitropolitului Dositei Filitti. Inscripția de la 1809 nu pare a fi cea de la ridicarea lăcașului, consemnând mai degrabă o refacere a ei. Catagrafia de la 1810 din fostul județ Muscel, nu consemna vechimea bisericii din Vulturești, ci doar că era în stare bună."
Ruinele manastirii Plaviceni
Monumentul închinat cavaleristilor Prunaru
Monument Comemorativ Șarja, Prunaru - În 1933, în incinta cimitirului miliar, în cinstea eroilor din Regimentul 2 Roşiori s-a ridicat un monument comemorativ reprezentat de o statuie de bronz care înfăţişează un vultur cu aripile întinse. Pe cele câteva sute de cruci albe din militari se pot citi şi acum numele eroilor precum ”Ofiţer Florea” sau ”Ofiţer Mitrică”, care şi-au dat viaţa pentru apărarea patriei."
Casa Daia Roșiori - "Casa Daia din Roșiori a fost construită în anul 1902, în arhitectura specifică epocii, a târgurilor comerciale în plin avânt economic. Orașul Roșiorii de Vede se află așezat peste fundațiile unui castru roman care făcea parte din Limes Transalutanus (sec. III d.Hr.). Prima atestare documentară a municipiului datează din sec. ll e.n., când pe una din hârtile lui Ptolemeu apare sub denumirea de Pirus – Orașul Perelor. Ulterior, odată cu trecerea popoarelor migratoare, bulgarii, din care o parte s-au statornicit aici, au adaptat denumirea latină la graiul slavon, folosind cuvântul „GRUSI’ – Pere. Treptat, aceasta denumire este adoptată și de populația locală, care, pentru o pronunție mai ușoară în limba română elimină „G” inițial rămânând numele de RUSI. Ulterior, odată cu migrația popoarelor de origine germană spre Europa Centrală, o mică parte rămânând totuși să trăiască în acest oraș, cuvântul RUSI a devenit Russen, pluralul în limba germană. "
Cetatea Cazacilor,Roșiori - "Cetatea Cazacilor este o fortificaţie de pământ, cercetată arheologic, dar cu rezultate rămase necomunicate. Aceasta ar însemna că asupra ei planează doar presupuneri. Are este o incintă circulară neregulată, cu diametrul de 260 m şi o suprafaţă de 53.066 m2. Este înconjurată de val de 4 metri înălţime şi şanţ de apărare de 8 metri lăţime. Poarta pare să fi fost în zona nordică. Cetatea Cazacilor se află în vatra străvechiului Russenart (azi denumit impropriu municipiul Roșiorii de Vede), în apropierea fostei uzine de vagoane (material rulant) ROVA și reprezintă ceea ce a mai rămas din cetatea geto – tracă Arcinna sau Artina. Prima atestare documentară a municipiului datează din sec. ll e.n., când pe una din hârtile lui Ptolemeu apare sub denumirea de Pirus – Orașul Perelor. Ulterior, odată cu trecerea popoarelor migratoare, bulgarii, din care o parte s-au statornicit aici, au adaptat denumirea latină la graiul slavon, folosind cuvântul „GRUSI’ – Pere."
Muzeul Municipal de Istorie Rosiorii de Vede Rosiorii de Vede - "Muzeul Municipal de Istorie Roșiorii de Vede, prin vocația sa de instituție angajată în activitatea de formare a personalității umane, se înscrie, alături de alți factori de educație, ca o necesitate stringentă în viața spirituală a localitații. Aici vizitatorii vin în contact direct cu mărturii ale trecutului îndepărtat, peste care patina vremurilor s-a așezat cu grijă, dându-le semnificație de simbol. Acesta deține colecții de arheologie, numismatică, etnografie, etnologie urbană, arhivă istorică și artă. În cadrul său sunt expuse materiale neolitice, arme și ceramică tip Dridu și Albești, documente originale și panouri referitoare la Răscoala din 1907. Muzeul Municipal de Istorie Roșiorii de Vede, cuprinde istoria unei așezări de peste 600 de ani. Acest colț de țară, are un trecut neasemuit de bogat, prezența sa în istoria patriei fiind reflectată în numeroase materiale rezultate din săpăturile arheologice din zonă: sabia miceniană (sec XIV î. Hr.), tezaurul de la Peretu (sec. IV î. Hr.), multe unelte și arme de fier din cetatea dacică de la Albești (sec. IV-III i. Hr.), patela de la Socetu (sec. III – IV) cu inscripție în limba latină și descoperirile de la Dulceanca (sec. IV-VI). Trebuie vorbit și despre limesul transalutanus, un impresionant val de apărare de aproximativ 6 m înălțime, datând de pe vremea romanilor. Acesta începea de la Turnu Măgurele, trecea pe la Putineiu, Roșiorii de Vede, și se termina la Râșnov."
Casa Mamut, Roșiorii de Vede - În inima Câmpiei Române, în centrul Teleormanului istoric, între coline plăpânde și reliefuri rămase din vestita Pădure Nebună a Deliormanului, ce a dat numele acestui ținut, își face simțită prezența o așezare urbană patriarhală, cu împrejurimi pitorești și cu tradiții extrem de vechi, ce dau farmec și o anumită intimitate acestor locuri cu intensă trăire spirituală: Roșiorii de Vede. Aici pot fi regăsite clădiri vechi, care mai păstrează, pe alocuri, un aer de tradiție pură sau amintesc, din când în când, de timpuri istorice prețuite de comunitatea locului atât cât se mai poate. Din trecutul interesant al zonei se remarcă păstrată în stare originală ”Casa Mamut”, o clădire foarte frumoasă, o fărâmă din istoria municipiului Roșiorii de Vede, neatinsă de spiritul modern. Ea stă falnică încă din anul 1899, atunci când a fost construită de familia unor funcționari înstăriți. Casa Mamut este monument istoric și păstrează arhitectura cu fațadele încărcate de brâuri și ancadramente, dar și stuctura cu motive florale, elemente ce demonstrează dorința de a etala prosperitatea proprietarilor de la vremea respectivă. Chiar dacă vremurile nu au fost prea blânde cu tot ansamblul construcției în sine, în interiorul casei există, încă, sobe, draperii și mobilier de epocă."
Bustul lui Nicolae Bălcescu, Roșiorii de Vede
Cealalta este Casa memoriala “Zaharia Stancu” din localitatea Salcia. - Casa memorială Zaharia Stancu a aparținut, de fapt, surorii scriitorului, Lisaveta. Clădirea a fost transformată în casă memorială în 1994, expunând obiecte, documente si fotografii privind viata si activitatea poetului și romancierului Zaharia Stancu (1902 – 1974), iar acum găzduiește și biblioteca comunală
Casa memoriala “Marin Preda”, care se afla in Silistea Gumesti, muzeul fiind amenajat in casa in care romancierul s-a nascut si si-a petrecut primii ani din viata. Silistea Gumesti Casa Memorială Marin Preda este amenajată în vechea clădire a şcolii din Siliştea-Gumeşti, unde a învăţat şi Marin Preda. Clădirea a fost construită în anul 1910, într-o perioadă de dezvoltare a instituţiilor şcolare în mediul sătesc. Casa Memorială Marin Preda a fost inaugurată în anul 1982
Mănăstirea Sfântul Fanurie, Siliștea Gumești - "În zonă, în timpuri de mult apuse, au existat mai multe mănăstiri; unele dintre acestea au supraviețuit, altele însă nu. Începuturile Mănăstirii Sfântul Pantelimon, dintre Balaci și Siliștea-Gumești, se întind cu mult mai înainte de actuala renaștere a acesteia. Mănăstirea a avut o soartă nu prea fericită, ca urmare a mișcărilor militare din zonă. Cu ani în urmă, aici a funcționat o unitate militară; dezafectată în anul 1960, terenul și construcțiile cu arhitectură tipic cazona au fost cedate de către Ministerul Apărării Naționale, Ministerului Culturii și Cultelor și ulterior, Episcopiei Alexandriei și Teleormanului în vederea înființării unui așezământ monahal dorit de locuitorii comunei și ai localităților din zonă."
Muzeul de Etnografie, Stejaru - "Etnografia este o știință care clasifică popoarele lumii, studiază compoziția, originea și răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile felului lor de viață, legăturile cultural-istorice reciproce etc. Este folosită în antropologie și unele ramuri ale sociologiei. Muzeul de Etnografie Stejaru a fost inaugurat în anul 1982. Colecția expune de-a lungul a 4 încăperi piese de arheologie și numismatică, documente și piese de istorie memorială (locală), piese de etnografie (piese de port tradițional, piese de interior, unelte de uz casnic și de uz gospodăresc). Stejaru este o comună din Muntenia, formată din satele Bratcovu, Gresia, Socetu și Stejaru (reședința)."
Ruinele Curților Bălăceanu, Tătărăștii de Sus - "Pe plaiurile lui Ilie Moromete, unde odată se aflau întinșii codri ai Teleormanului (Câmpia Găvanu-Burdea), trăia acum 300 de ani familia boierească Hrizea Bălăceanu. De altfel, întreg nordul județului Teleorman se află sub “semnăturile” Bălăcenilor, o bună parte din așezările de aici purtând chiar numele lor (Balaci) sau păstrând câte un vestigiu care să le ateste prezența în regiune. Ruinele din Tătărăștii de Sus sunt cele mai spectaculoase vestigii ale Bălăcenilor, o fortareață în adevăratul sens al cuvântului, cu ziduri înalte de 7-8 metri și mici bastioane în colțuri. În curtea interioară poate fi identificat locul unde se află conacul, după pivnițele de sub el, astăzi scoase la suprafață. Acesta era despărțit printr-un alt zid de Biserica de pe domeniu, aflată astăzi în ruină, dar în conservare. De altfel, aici funcționează Mănăstirea Tătăraști, începând cu anul 2009, aducând o rază de speranță pentru conservarea cetății. Numită și “La ziduri”, curtea familiei Hrizea Bălăceanu, datează din secolul XVI. În ultimii ani ai secolului XVIII, sora lui Hrizea Bălăceanu, Zoița, împreună cu soțul ei, Anghelache Amiras, aduc ultimele modificări fortăreței de la Tătărăști. Ansamblul, ocupând o suprafață de 5.400 mp, este format din două incinte – curtea boierească întărită, cu locuințe și anexe, respectiv incinta mică, unde se află biserica paraclis."
Turnul de apă din Turnu Măgurele - Turnul de apă din Turnu Măgurele a fost ridicat în anul 1915, având ca obiectiv alimentarea cu apă a orașului. În prezent este declarat monument istoric.
Casa Angelescu din Turnu Măgurele - "Casa Angelescu din Turnu Măgurele este una dintre construcțiile cele mai reprezentative ale județului Teleorman. Casa a fost construită în secolul al XIX-lea. Casa doamnei Elena St. Angelescu domină piața centrală a orașului prin amploarea și bogăția elementelor arhitecturale, fiind unul dintre cele mai frumoase de arhitectură din regiune. După războaiele daco-romane din anii 101-106 d.Hr., încheiate prin victoria armatelor romane conduse de împăratul Traian și prin cucerirea Daciei, zona orașului Turnu Măgurele nu a intrat în componența noii provincii create. Împăratul Traian a fortificat granița de est a Daciei pe linia Oltului, construind cunoscuta Limes alutanus, format din castre și cetăți de o parte si de alta a râului Olt, de la Dunăre (din zona Islazului de astăzi) până în munții Boița. Istoricul Procopiu din Cezareea îl arată pe Traian ca fondator al cetății Turris, identificată de unii istorici cu Turnu Măgurele."
Monumentul Independenței Turnu Magurele - Monumentul a fost realizat în anul 1985, de către un grup de arhitecţi din Bucureşti. Este amplasat la intrarea în parcul central al oraşului.
Cetatea romana Turris Turnu Magurele
Cetatea medievala Turnu Turnu Magurele
Statuia lui Mircea cel Batrân - Turnu Magurele - Statuia lui Mircea cel Batrân (O.Han) - Mircea cel Bătrân este cel care a refăcut și întărit cetatea Turnu drept pavază în fața înaintării otomane. Monumentul este realizat din bronz și ridicat în anul 1968, fiind creație a sculptorului bucurestean Oscar Han.
Statuia Dorobantul de la 1877 Turnu Magurele - Statuia Dorobantul de la 1877 (R. Romanelli) - Statuia Dorobanțului este realizată de sculptorul italian Raffaello Romanelli, în anul 1907, pentru cinstirea eroismului dorobanților în Războiul de Independență din 1877-1878. Monumentul reprezintă un dorobanț cu căciula puțin dată pe spate; pe soclul monumentului se află două basoreliefuri, ilustrând scene de luptă și un vultur cu aripile desfăcute purtând în gheare un “hrisov” cu […]
Bustul generalului David Praporgescu Turnu Magurele - Bustul Generalului David Praporgescu a fost ridicat pentru cinstirea generalului David Praporgescu, fiu de ţărani, născut în Turnu Măgurele, căzut pe front în primul război mondial, în luptele de pe Olt, în zona crestelor Carpaţilor, la 30 septembrie 1916
Muzeul Municipal de Arta Turnu Magurele
Catedrala “Sf. Haralambie” Turnu Magurele - "Catedrala “Sf. Haralambie” din municipiul Turnu Măgurele este considerată cel mai reprezentativ monument din județul Teleorman pentru arta ecleziastică de la începutul secolului XX. Catedrala este o construcție impresionantă, având 37 metri lungime, 23 metri lațime și 25 metri înălțime, dar și un adevărat monument de arhitectură, istoricul Nicolae Iorga considerând-o a treia din țara, prin valoarea și frumusețea ei, după catedrala episcopală din Curtea de Argeș și biserica “Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. Edificiul din localitatea de pe malul Dunării a fost construit între anii 1901 și 1905, conform unui plan întocmit inițial de arhitectul francez Emile Andre Lecomte du Nouy, autorul refacerii catedralei episcopale din Curtea de Argeș. Asemănarea este evidentă, exteriorul fiind bogat decorat cu medalioane de piatră cu relief plat, cu motive geometrice și florale. Ferestrele au ancadramente de piatră și semicolonete laterale. Pridvorul deschis, sustinut pe patru coloane, cu un aspect general de baldachin, dar și cele trei turle, oferă monumentului un aspect deosebit. Construcția a fost executată de inginerul Dimitrie Maimarolu, cel care a ridicat în București clădirea Palatului Mitropoliei și cea a Cercului Militar. Stilul arhitectonic al construcției este combinat, turlele din față fiind în stil baroc, iar în rest stilul fiind bizantin. Decorația interioară este la fel de bogată și somptuoasă ca și arhitectura. Pictura în ulei a fost executată de Eugen Voinescu și Romeo Girolamo, dupa modelul bisericii „San Marco” din Veneția, în stil neobizantin. În pronaos sunt două frumoase portrete, ale regelui Carol I și reginei Elisabeta, considerați ctitori, pentru bunavoința arătată și donația făcută la construcția lăcașului."
Biserica de Lemn Sfânta Parascheva Videle - Biserica a fost ridicată în anul 1819 în Cârtojani de Jos sau Vida-Cârtojani, pe proprietate de moșneni. Despre vechimea ei vorbesc câteva inscripții păstrate pe pereții bisericii și pe o cruce de piatră din fața ei. Din aceste inscripții reiese rolul principal jucat de preotul Ion și de preoteasa Manda, la ridicarea acestui lăcaș în anul 1819. Numele lor și al neamului lor apar și pe o icoană a bisericii din anul 1830. Tatăl preotului Ion, Toader sin Ion Coșoi, care pe cruce apare și cu supranumele boegiu, a închinat bisericii icoana de hram, la o dată necunoscută. În istoria bisericii apare o etapă mai puțin cunoscută, cea în care a fost îmbrăcată la exterior în zidărie, și apoi a fost zugravită cu icoane. Tot atunci a fost adaus un pridvor cu patru stâlpi de zidărie în fața intrării, iar peretele dintre tindă și naos a fost înlocuit cu unul de zid. În această etapă a fost acoperită pisania din dreapta intrării, de aceea îmbrăcarea cu zidărie nu poate fi datată odată cu ridicarea bisericii, în 1819. Se poate presupune, că această importantă etapă a avut loc în secolul 19, înainte de 1883, când funcția de biserică parohială a fost preluată de o biserică de zid. În secolul 20, biserica a funcționat ca și capelă de cimitir până în 1940, când a fost dezafectată de cutremur. A fost afectată de cutremurul din 1977 și de inundațiile din 2005.