Muzeul Judetean Botosani - Muzeul Județean de Istorie - Botosani, Pietonal Unirii nr.15 - Muzeul Judetean Botosani este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice ale orasului, fiind amplasat in cladirea in care se gasea in trecut vechea Prefectura, construita intre anii 1906 – 1914, inainte de declansarea Primului Razboi Mondial, dupa schita arhitectului Petre Antonescu. Deschis publicului inca din anul 1984, muzeul este in prezent divizat in doua sectii, cea de arheologie si cea de istorie. Muzeul insumeaza 17 sali de expozitie, dispuse pe cele doua etaje ale cladirii, exponatele reflectand cele mai importante momente din istoria acestor locuri, din perioada preistorica pana in perioada contemporana. Aici se pastreaza cele mai vechi dovezi care atesta locuirea acestei zone. Pot fi admirate arme vechi si unelte faurite din piatra cioplita si os, fosile de animale preistorice si chiar un adapost partial reconstituit, specific epocii paleolitice. Patrimoniul muzeului reuneste de asemenea si o serie de exponate ce reflecta specificul Culturii Cucuteni, printre care se numara piese de ceramica, variate atat ca forma, cat si ca mod de lucru si decoratiuni. Expozitia de baza a acestui muzeu de istorie reflecta foarte bine specificul geto dacilor, popor ce se trage din marea masa a tracilor. In cadrul acestei expozitii pot fi admirate obiecte specifice, precum unelte, arme, podoabe, vase ceramice decorative sau de uz casnic, unele dintre acestea fiind de asemenea de origine greaca. Perioada stapanirii romane este scoasa si ea in evidenta prin exponate variate, dintre care, cele mai interesante sunt vasele de provizii, amorfele, opaitele, podoabele sau vasele pentru ofrande. Epocile prefeudala si feudala nu sunt nici ele uitate, fiind reprezentate in cadrul expozitiilor de numeroasele descoperiri facute la Hudum, Stauceni si Lunca, ce dateaza din perioada secolelor XIV – XV. Perioada epocii moderne este reprezentata de o serie de documente, brevete, medalii, uniforme militare, dar si arme si cateva obiecte ce au apartinut unor personalitati importante ale acelor vremuri. Alte exponate provin din perioada interbelica, fiind constituite din ziare si carti postale reprezentative pentru acea perioada, dar si din obiecte vechi. Pe langa toate exponatele anterior, muzeul reuneste si cateva obiecte importante din punct de vedere cultural, ce s-au aflat sub posesia unor reprezentanti ai culturii romanesti, precum Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Stefan Luchian, George Enescu, Grigore Antipa sau Octav Bancila.
Muzeul de Stiinte ale Naturii - Dorohoi, Str. Al.I.Cuza nr.43 - Muzeul a fost înfiinţat în anul 1953, prin decizia Sfatului Popular Raional Dorohoi, fiind rodul şi strădania unui inimos colectiv de intelectuali din oraşul Dorohoi, dintre care amintim pe Gheorghe Romândaşu, Eleonora Enescu, Constantin Radinschi, Viorica Perian şi Ilie Cerneleanu, care în intervalul a 15 ani au reuşit să strângă un număr de 2699 piese de istorie. Concomitent s-a născut şi pasiunea de a colecta şi achiziţiona şi piese de ştiinţele naturii, astfel că în 1968 exista şi o expoziţie de istorie naturală alcătuită din 105 piese şi 41 de planşe la care s-au adăugat 247 piese primite de la Botoşani. Din 15 iunie 1968, muzeul va deveni de ştiinţele naturii, materialul de istorie fiind preluat de Muzeul Judeţean.Amplasat în clădirea construită la 1887 ca sediu al Prefecturii Judeţului Dorohoi, muzeul dispune de 17 săli de expoziţie (9 săli cu piese de istorie naturală şi 8 săli cu exponate sticlă şi porţelan).
Memorialul Ipotesti - Centrul National de studii Mihai Eminescu - Botosani, com. M. Eminescu, sat Ipotesti
Muzeul de Arheologie - Saveni - B-dul 1 decembrie nr.10, Saveni - Muzeul de Arheologie Săveni, adăposteşte în două din încăperile sale colecţia Memorială „Mihai şi Al. Ciucă”. Medicul malariolog Mihai Ciucă şi fratele său, medicul veterinar Al. Ciucă, cu remarcabile realizări în domeniul ştiinţei şi al învăţământului superior universitar, sunt prezentaţi prin intermediul unor numeroase documente de stare civilă, fotografii, diplome şi decoraţii, obiecte personale, lucrări ştiinţifice etc., care pun în valoare înalta lor ţinută intelectuală şi marele prestigiu de care s-au bucurat în epocă.
Casa Memoriala "Nicolae Iorga" - Botosani, Str. Nicolae Iorga nr.14 - Familia Iorga a locuit între anii 1876 – 1880 în această casă. Dintre cele 10 locuinţe schimbate de familia istoricului în perioada copilăriei şi adolescenţei sale, este singura clădire ce s-a păstrat din secolul al XIX-lea, fiind atribuită de botoşăneni lui Nicolae Iorga, încă din perioada interbelică, deşi familia Iorga a locuit aici în calitate de chiriaşi. Casa memorială „Nicolae Iorga" este locul în care se păstrează un important număr de piese cu valoare patrimonială, legate de personalitatea ilustrului istoric Nicolae Iorga. Fotografii originale ale familiei acestuia, ale lui Nicolae Iorga în diferite momente ale vieţii sale, diplome de Dr. Honoris Causa primite din partea unor celebre instituţii de învăţământ din Europa (Sorbona, Cambridge, Roma) şi un mare număr de cărţi scrise de Nicolae Iorga, multe în ediţii princeps, precum şi ziare şi reviste pe care le-a editat şi îndrumat conturează dimensiunea extraordinară a uneia dintre cele mai mari personalităţi ale culturii româneşti şi universale. În cele două încăperi ocupate de Zulnia Iorga şi de cei doi copii ai săi, Nicolae şi George, este prezentată o reconstituire de epocă. Celelalte două încăperi sunt afectate unei expoziţii foto - documentare şi unei săli multifuncţionale unde sunt expuse primele ediţii ale operei lui Nicolae Iorga.Salonul familiei redă un interior, datând din ultimele decenii ale secolului trecut, aparţinând unei familii cu un venit modest, dar cu un trecut prosper, timp în care s-au acumulat o serie de bunuri, provenind din agoniseală proprie sau moştenite de la familiile avute din care proveneau părinţii istoricului. În camera copiilor, pasiunea cititului de care era stăpânit fiul cel mare - Nicolae - este sugerată de o etajeră cu cărţi, o masă de scris, un sfeşnic cu lumânare. Martoră a primei lecturi, această încăpere beneficiază şi ea de o descriere amănunţită în cartea autobiografică a marelui istoric intitulată „O viaţă de om aşa cum a fost". Expoziţia foto - documentară din hol cuprinde colecţia de manuscrise, prezentate cronologic, începând cu primele documente şcolare, continuând cu perioada studiilor liceale, universitare, din ţară şi in străinătate şi încheindu-se cu anii deplinei maturităţi a savantului.
Muzeul de Etnografie Botosani - Casa Ventura a fost construită la sfârşitul sec. XIX în stil neoclasic. Ea poarta numele renumitei Maria Ventura actriță româncă în limbile franceză și română, de origine evreiască. Cunoscută în România și sub numele de Mărioara Ventura, iar în Franța ca Marie Ventura. Artistă de mare sensibilitate, cu un simț ascuțit al tragicului, dotată cu o voce impresionantă și folosind o gestică elegantă, Ventura s-a înscris în șirul marilor actori români de reputație europeană. Este înmormântată la Cimitiere de Passy din Paris. Începînd cu data de 14 decembrie 2012, Muzeul de Etnografie din Botoşani funcţionează cu regim de expoziţie permanentă la parterul Casei Ventura. Din patrimoniul muzeului fac parte peste 3000 de piese, cele prezentate publicului fiind reprezentative pentru: arhitectura populară, ocupaţiile locuitorilor din zonă, tradiţii şi meşteşuguri, ceramică, piese de mobilier, port popular, ţesături, accesorii pentru diverse obiceiuri de Crăciun şi de Anul Nou, din zona judeţului Botoşani. Expoziţia este dispusă în cinci săli tematice. Încăperile găzduiesc pe rând: un alai de nuntă, un interior de casă tradiţională, obiceiurile tradiţionale de Sărbători (Crăciun, Paşte). Există şi două săli ce prezintă ocupaţiile principale ale locuitorilor, pornind de la agricultură, vânătoare şi până la îndeletnicirile domestice. În aceeași clădire funcționează și Școala Populară de Artă din Botoșani.
Muzeul Memorial "George Enescu" - Dorohoi, str. George Enescu nr.81 - Muzeul „George Enescu" din Dorohoi, amenajat în casa cumpărată în anul 1910 de Costache Enescu, tatăl compozitorului, inaugurat în anul 1957 şi reorganizat recent, expune obiecte şi documente de mare valoare legate de viaţa şi activitatea marelui muzician. Fotografii originale din anii copilăriei petrecute la Liveni şi Cracalia, fotografii ale părinţilor - Costache şi Maria Enescu, scrisori originale, obiecte personale - pianul, mai multe viori şi bagheta, ochelarii, un costum de concert, programe de concert - sunt câteva dintre piesele de rezistenţă ale muzeului. O casă în stil moldovenesc, construită pe la 1881, casă în care până la 1919 (anul morţii) a locuit Costache Enescu, tatăl muzicianului, adăposteşte astăzi Muzeul Memorial „George Enescu" din Dorohoi.
Casa Memoriala "George Enescu" - sat Liveni, com.George Enescu - Imaginea artistului este întregită de piesele expuse în Casa Memorială ce-i poartă numele, de la Liveni, la 15 km. de Dorohoi. Sunt expuse aici obiecte care ţin de copilăria artistului - pianul, o vioara jucărie, trusa de culori pentru desen, un Moş Crăciun - jucărie şi mai multe desene făcute de copilul George Enescu. Li se adaugă fotografii originale ale părinţilor, ale casei de la Cracalia, acte de proprietate aparţinând lui Costache Enescu, precum şi partituri muzicale din anii tinereţii ai artistului şi nu în ultimul rând fotografii care-l prezintă pe marele artist în compania unor mari muzicieni ai timpului, în ţară şi în diverse capitale ale Europei.
Casa Moscovici din municipiul Botoșani, azi S.C. “Nord Proiect”, a fost construită înainte de anul 1872 si refăcută după anul 1888, când imobilul, afectat de un incediu, a intrat în proprietatea bancherului evreu Beres (Boris) Moscovici, cel care i-a dat si actuala “arhitectura eclectica de factura baroc palladian”. În prezent, Casa Moscovici este în proprietatea S.C. Nord Proiect Botosani, iar la parter functioneaza 3 secții ale Bibliotecii Județene “Mihai Eminescu”. Familia Moscovici petrecea cea mai mare parte a timpului la Paris, aşa că după o perioadă, a decis să vândă imobilul. Clădirea cu patru faţade a fost achiziţionată de Camera de Comerţ, instituţie care a folosit-o între cele două războaie mondiale. La parterul clădirii a funcţionat în 1888 şi o librărie, iar între cele două războaie a avut sediul acolo şi Garda de Fier. În februarie 1941, la parterul Palatului Camerei s-a cedat o cameră, unde a funcţionat sediul «Ajutorului legionar». În Procesul Verbal de inspecţie din 21 – 24 octombrie 1943, referitor la Palatul Camerei, acesta era văzut ca fiind «Cea mai frumoasă, încăpătoare şi mai monumentală Cameră de Comerţ din Regiune». La 1 Mai 1944, Consiliul de Administraţie a închiriat trei camere pentru Serviciul Sanitar al oraşului, două apartamente pentru Circumscripţia III Poliţie, iar la etaj pentru Instanţa Specială de Judecată, Tribunalul”. După 1990 a fost, o vreme, sediul unei firme. Până la urmă, clădirea a fost destinată bibliotecii judeţene Botoşani. Bancherul Moscovici era un personaj important în oraş, în 1917, regele Ferdinand, aflat în vizită în Botoşani, fiind găzduit în casa lui. Se pare că îl cunoscuse şi pe regele Carol, care s-ar fi interesat personal, tot într-o vizită la faţa locului, dacă are cetăţenie română. Cei doi se regăseau în lumea bună a Europei de atunci (s-au întâlnit la Karlsbad) aşa încât nu e de mirare că regele i-ar fi înlesnit, se pare, dobândirea cetăţeniei. Dorinţa sa de a se integra în protipendada românească se vede şi din aceea că deţinătorul „Băncii Moldova” şi-a măritat ambele fete cu fraţii Arapu, „moşieri moldoveni de viţă, mari proprietari de vii şi crame la Hodora”.
Casa Sommer - Această clădire a fost ridicată de către Hirsch Sommer (negustor evreu) la mijlocul secolului al XIX-lea şi are un stil arhitectural eclectic, de inspiraţie romantică. Datorită poziționării centrale clădirea a avut dublă utilizare, aceea de spaţiu comercial şi de locuinţă. Înălţată în 1860, a adăpostit, în 1865, timp de câţiva ani, o sală de teatru, în care au dat spectacole trupe cunoscute ale timpului (Tardini, Pascally)” . Aici au jucat fraţii Vlădicescu şi Matei Millo. În vara 1869, pe o scenă improvizată acolo a evoluat trupa de actori condusă de Mihail Pascaly, din care făcea parte şi Mihai Eminescu în calitate de sufleur. Una dintre cele mai frumoase clădiri din Botoşaniul de altădată , ascunde poveşti romantice, dramatice şi misterioase cu actori, actriţe, tainice iubiri şi spectacole de legendă. Casa Sommer a găzduit în cea mai strălucitoare perioadă a Botoşaniului spectacole de teatru în care jucau renumitul Costache Nottara şi trupa Pascaly, unde Mihai Eminescu era angajat ca şi sufleur. În anul 1860-1865, trupele de teatru din Germania, Rusia sau Teatrul Naţional din Bucureşti deveniseră o obişnuinţă la Botoşani. După plecarea trupei Pascaly, zilele de glorie, dramă şi patimă nu s-au sfârşit pentru casele Sommer. A venit rândul Teatrului Naţional din Bucuresti cu celebrul Costache Nottara, care ar fi jucat tot aici, la Botosani, în casa negustorului evreu Sommer pe o scenă improvizată. Odată cu ridicarea Teatrului ”Mihai Eminescu” în 1914 de o elită botoşăneană tot mai avidă de cultură, zilele de glorie ale teatrului la casa Sommer s-au încheiat. Membrii familiei Sommer dispăruseră ca prin minune odată cu teatrul. După instaurarea comunismului a început drama acestei case simbol a teatrului din Moldova. Locuinţa care a adăpostit spectacolele lui Nottara şi patimile creatoare ale lui Eminescu a fost dărâmată parţial în anul 1981. La intervenţia marelui om de cultură Eugenia Greceanu care a reuşit ca prin minune să îi convingă pe comunişti că greşesc, casa a fost salvată. Ba chiar şi refăcută exact după planurile iniţiale. După 1990, imobilul Sommer a rămas doar un monument pustiu, cu geamuri sparte, iar sculpturile măiestrit lucrate se degradează de la o zi la alta.
Casa Ursian Fischer, una dintre cele mai frumoase case ale Botoşanilor şi a fost ridicată în jurul anului 1890 de fraţii Ioan şi George Miclescu, proprietari ai moşiei Călineşti. Aceştia foloseau locuinţa mai ales iarna, atunci când aveau prilejul să participe la diverse acţiuni culturale alături de elita judeţului. Construcţia se află pe lista monumentelor istorice ale oraşului sub numele de Casa Ursian Fischer. „Folosită sporadic, această locuinţă a fost închiriată în anul 1903 Prefecturii judeţului pentru a servi ca sediu Tribunalului Judeţean. Contractul s-a încheiat pe timp de trei ani, între 1903 şi 1906”. (Gheorghe Median). Din 1906, casa a fost vândută căpitanului Gheorghe Ursian, care avea să devină în 1911 prefect al judeţului. „Clădirea a intrat în administrarea sistemului sanitar, cea care i-a şi asigurat o primă refacere, dar aşa cum arată casa.” (Gheorghe Median)
Filarmonica Botosani - Botosani, str.Marchian nr.5
Teatrul "Mihai Eminescu" - Botosani,Str. Teatrului nr.5 - La Botoșani, istoria teatrului este mult mai veche decât Teatrul Mihai Eminescu. Prima reprezentaţie în limba strămoşească a avut loc în 1838, când directorul Şcolii Domneşti, Nicolini, asociat cu Costachi Caragiali a început o serie de reprezentaţii. Prin 1860 se construieşte prima sală de teatru cunoscută sub denumirea „Teatrul Petrache Cristea”, Botoşanii fiind astfel printre primele oraşe din ţară care aveau o sală de reprezentaţii teatrale după modelul celor din Occident, cu scenă, doua rânduri de loji, parter, orchestră şi celelalte accesorii. Într-o astfel de sală, trupele de teatru străine care treceau prin punctul de frontieră Burdujeni spre Bucureşti şi de acolo spre Constantinopol, se abăteau de cele mai multe ori pentru una sau mai multe reprezentaţii şi la Botoşani, oraş cu un public iubitor de teatru şi mai presus de toate cu o generaţie tânără entuziastă. În 1864, angajat ca sufleur al trupei Vlădicescu-Tardini, era marele nostru botoşănean poetul Mihai Eminescu. El era angajat şi ca scriitor de roluri. În ianuarie 1912 se constituie „Societatea pe acţiuni-Teatrul Eminescu” având 75 de acţionari şi un capital de 400000 lei. La 23 septembrie acelaşi an, s-a pus piatra fundamentală a construcţiei acestui „templu al artei”, care a fost terminată doi ani mai târziu. La 8 aprilie 1944, frumoasa clădire a Teatrului „Eminescu” este parţial distrusă de un bombardament, după care este radical transformată între 1956-1958, când se reconstruieşte, astfel încât vechea compoziţie nu mai poate fi identificată. De atunci Teatrul „Mihai Eminescu” a atras atenţia şi consideraţia întregii mişcări teatrale româneşti, aici prezentându-se în premieră absolută operele lui Nicolae Iorga, Mihail Sorbul, Eugen Lovinescu, Vasile Voiculescu, etc. Bustul amplasat în fața teatrului a fost realizat de O. Moitec și dezvelit în anul 1960.
Biblioteca Judeteana " Mihai Eminescu" - Clădirea este construită în stilul neoromânesc cu zidărie portantă cu stâlpi din beton, planşee din beton, şarpantă cu învelitoare din ţiglă, tencuieli mozaicate.Educaţia şi o viaţă culturală cu adevărat animată nu sunt de imaginat fără acele instituţii numite biblioteci, in judeţul Botoşani există peste 200 de biblioteci publice (orăşeneşti, comunale, şcolare, universitare), între care se distinge Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu".Prima clădire care a găzduit-o a fost cea aparţinând Şcolii Numărul 1 de băieţi Marchian. Inaugurarea, ce a constituit un motiv de mare bucurie în presa vremii, a avut loc la data de 14 noiembrie 1882. Denumirea actuală datează din noiembrie 1982, iar patrimoniul ei numără aproape o jumătate de milion de unităţi de bibliotecă. Acestea pot fi consultate de către cei interesaţi într-un spaţiu modern, compus din numeroase secţii: sala de lectură, secţia de împrumut pentru copii, patru filiale de cartier, două în străinătate (Făleşti şi Edineţ - Republica Moldova), secţia de împrumut pentru adulţi. În plus, există şi zece filiale specializate: Biblioteca de limbi străine, Biblioteca de Artă şi Audiovizual, Mediateca, Secţia de periodice, Biblioteca Etniilor, Biblioteca de Informatică, Centrul de Informare Comunitară, Centrul de Informare Turistică, Ludoteca. Cei pasionaţi de monede, timbre, cartofilie pot admira exponatele de la Cabinetul de Numismatică şi Filatelie.
Colegiul Național „A.T. Laurian” - Şcolile pentru învăţămîntul secundar erau destul de rare în Moldova în mijlocul secolului al XX-lea, doar Iaşul, vechea capitală şi din 1858, Bârladul având asemenea aşezăminte. Minţi mai luminate au stăruit pentru a întemeia şi în Botoşani, pe atunci al treilea oraş ca mărime al ţării, o şcoală secundară în care fii cetăţenilor urbei dar şi ai locuitorilor din zona de nord a Moldovei să-şi poată continua studiile primare care le asigurau doar un fundament, un nivel minim de cunoştinţe. Gimnaziul din Botoşani a luat astfel fiinţă în 1859, anul care a rămas în istoria românilor ca an al înfăptuirii Unirii Moldovei şi Ţării Româneşti. La 22 august 1859, Ministerul din Iaşi dă ordinul nr. 6568 adresat Comitetului de inspecţiune al şcolilor publice din Botoşani, document ce poate fi considerat actul de naştere al Gimnaziului ce va deveni Liceul “Laurian” de mai târziu. Prima zi a cursurilor pentru cei 12 elevi înscrişi era de 6 septembrie 1859, profesori fiind (la toate obiectele) Vasile Paulini si Ioan Veniamin Adrian, primul patriot si cumpănit, celălalt mason si dinamic, ambii slujitori entuziaşti ai Şcolii nou înfiripate ce pornea la drum ca dotare cu: “patru bănci de brad, o masă un scaun de ulm şi o tablă neagră”. Liceul din Botoşani va trece repede de greutăţile inerente începutului si, dupa 1885 – când elevii şi profesorii săi se mută în cladirea nouă, “Palatul” cum o numea Nicolae Iorga, iar denumirea oficială este schimbată în Liceul “Laurian” – ajunge la deplină maturizare. Liceul Laurian a avut de-a lungul timpului elevi si absolvenţi pe care talentul, inteligenţa și fondul de cunoştinţe acumulate i-au plasat în elita culturii şi ştiinţei româneşti: Nicolae Iorga, Octav Onicescu. Simion Sanielevi, Ion Simionescu, aceştia fiind doar câteva exemplificări dintr-un lung şir pe care spaţiul ne obliga doar s-o aminitim. A fi elev al Laurianului echivala în trecut cu un statut invidiat de cei mai multi dintre membri colectivităţii. Astăzi rămâne una dintre cele mai bune instituții de învățământ din regiune. August Treboniu Laurian, pe numele real Augustin Trifan a fost un filolog, istoric, publicist și om politic, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Transilvania. A fost unul dintre membrii fondatori ai Academiei Române (2 iunie 1867), secretar general și președinte al Societății Academice Române și președinte al Secțiunii Literare (1867-1876).
Biserica Catolică „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” - În anul 1836 s-a ridicat o capelă catolică. În anul 1847 s-a construit prima biserică catolică, cu hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, biserică amplificată şi modificată în forma actuală în anul 1872. Biserica Romano Catolica "Nasterea Sf. Ioan Botezatorul" - Botosani, construita la mijlocul sec. XIX în maniera neogotica, înnobileaza în chip fericit peisajul citadin botosanean. Estea cea mai importanta biserica catolica din judet.
Dughenele Ciolac - Armenii din Centrul Vechi erau meșteșugari harnici.Astfel, erau armeni cizmari, curelari, măcelari, croitori care închiriau dughenele din zonă pentru a-și expune marfa. Dughenele erau închiriate de obicei de la proprietari armeni. Costache Ciolac era unul dintre cei mai importanți proprietari armeni deținând 21 de dughene în această zonă. Fie că erau cizmari, curelari, făclieri, mindirigii, solonari sau croitori, armenii din centrul istoric al municipiului Botoșani erau oameni harnici și meșteșugari de excepție. Dughenele unde aceștia își desfășurau activitatea erau închiriate tot de la proprietari armeni. Costache Ciolac era unul dintre cei mai importanți proprietari armeni, acesta deținând 21 de dughene în această zonă a orașului. Aceste dughene, alături de alte case construite în secolul XIX, alcătuiesc astăzi „Ansamblul urban Piața 1 Decembrie 1918” sau Centrul Vechi, așa cum este cunoscut în rândul localnicilor.
Casa Ankele, construită în anul 1836, este una dintre casele reprezentative pentru centrul istoric al municipiului Botoșani. Arhitectura este una de influență romantică, la baza cupolei este gravat numele proprietarului, iar cei doi îngeri țin în mână un disc cu blazonul familiei Ankele. Carol Ankele, unul dintre cei mai bogați negustori armeni din Botoșani în perioada interbelică, a avut aici un magazin universal de mașini agricole și un atelier mecanic. Magazinul era cel mai mare din oraș și avea la vânzare mărfuri de fabricație germană dintre cele mai variate: mașini agricole și industriale, automobile, piane, patefoane și arme.
Grup statuar "Compania de mitraliere Maior Ignat în Atac" - In urma bătăliilor glorioase purtate de regimentele din zona botoșanilor în primul război mondial era necesară realizarea unui monument care să comemoreze vitejia și sacrificiul acestora. Apelul lansat către public pentru a strânge fondurile necesare acestui monument îndemna botoșănenii să nu uite sacrificiul făcut de părinții, frații și prietenii morți pe câmpul de luptă sau prin spitale, unii îngropați poate cu grijă, alții poate doar cu o mână de țărână aruncată în grabă. Lucrarea a fost realizată de scultorul Horia Miclescu, botoșănean la origine și a fost dezvelită în vara anului 1929. Este reprezentat maiorul Grigore Ignat care a fost răpus de gloanțele inamice ale forțelor centrale împreună cu regimentele 51 și 52 infanterie în august 1917 la bătălia de la Răzoare.
Bustul „Gheorghe Avrămescu” - Gheorghe Avramescu născut la Botoșani pe 26 ianuarie 1884 a fost un general de armată român, care s-a distins în luptele celui de-al doilea război mondial. Avramescu a fost arestat de autoritățile militare sovietice și există suspiciunea că ar fi fost executat de acestea în anul 1945. Gheorghe Avramescu s-a născut la data de 26 ianuarie 1884 în județul Botoșani, într-o familie modestă de țărani. În anul 1906 a fost admis la Școala de infanterie din București, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu. S-a căsătorit în 1913 cu Adela Gologan. A participat la luptele celui de-al doilea război balcanic, după terminarea căruia a urmat cursurile Școlii Superioare de Război. La intrarea României în primul război mondial, căpitanul Gheorghe Avramescu s-a aflat dislocat la comanda unei companii în Dobrogea. A luat parte la luptele din Dobrogea de la Parachioi – Calaici, Mulciova, Perveli și Muratan. S-a distins în luptele pentru apărarea Bucureștiului (16/29 noiembrie – 20 noiembrie/3 decembrie 1916), și în timpul retragerii în Moldova în luptele de la Urziceni, Glodeanu Sărat și Pogoanele. A luat parte la bătălia de la Mărășești în calitate de comandant de batalion. Pentru faptele sale de arme a primit Ordinul Coroana României, clasa Ofițer cu panglică de Virtute Militară. Declanșarea celui de-al doilea război mondial l-a găsit la comanda Corpului Vânătorilor de munte, cu care a participat alături de trupele naziste la eliberarea Bucovinei (iunie 1941). Pentru realizările sale din această perioadă a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a și Ordinul german Crucea de Fier clasele a II-a și I. Bustul Generalului Avrămescu din parcul ce îi poartă deasemenea numele a fost dezvelit în anul 2010 odată cu reabilitarea parcului.
Bust „Adrian Adamiu” - Adrian Adamiu s-a nascut la 20 iunie 1900 la Botosani, intr-o familie de institutori, parintii sunt remarcabili autori de manuale, scolare, de aici, o educatie aleasa in familie.Urmeaza Scoala Militara de cavalerie, apoi urmeaza scoli de observatori aerieni si de piloti, obtinand brevetul de pilot in 1925 iulie 6. Activeaza ca instructor de zbor la Scoala de Vanatoare.La 26 septembrie 1929, indeplinind o misiune – ducerea unei corespondente ministrului de razboi, aflat in apropiere de Campulung-Muscel, evitand o aterizare riscanta in conditiile unor amenajari la sol, incercand o reinaltare a aparatului esueaza si viata i se curma. Presa centrala si locala consemneaza moartea sa eroica, la datorie. Este inmormantat la Cimitirul ,,Eternitatea” din Botosani. Bustul din parcul primăriei a fost realizat de Aurel Bordenache și dezvelit în anul 1934 pentru a comemora faptele pilotului.
Monumentul Răscoalei de la 1907 - Răscoala țărănească din 1907 a început în 21 februarie (8 februarie s.v.) 1907 în Flămânzi, Botoșani și s-a răspândit, în perioada următoare, în toată țara. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu uciderea unei părți din populația rurală a țării. Principala cauză a fost nemulțumirea țăranilor legată de inechitatea deținerii pământurilor, aflat în mâinile a doar câtorva mari proprietari. Monumentul este realizat în perioada comunistă, în anul 1978 de către scultorul Gavril Covalschi și prezintă trei secvențe ale răscoalei țăranilor din 1907.
Biserica „Sfânta Parascheva” - Biserica actuală este zidită în anul 1815 pe locul unei vechi bisericuțe de lemn, de către credincioșii acestui cartier. Aceasta o confirmă două inscripții aflate azi pe o Sfântă Evanghelie mare ferecată cu argint care astăzi se află în depozitul de carte veche de la Mănăstirea Vorona. Biserica, în forma ei actuală are stilul neobizantin, din secolul al XIX-lea, format mare, cu un turn dreptunghiular deasupra pridvorului ce servește și de clopotniță. Este formată din 4 încăperi: pridvor, naos, altar și un veșmântar în partea de sud-est a altarului. Construcția este din cărămidă, acoperită cu tablă albă. În 1971 biserica a fost reparată în exterior, iar casele parohiale au fost demolate.
Casa Văsescu, una dintre cele mai frumoase case boierești din oraș a aparținut lui Alexandru Văsescu, important om politic al secolului XIX. Anul construcției este neclar, unele surse menționând 1880, altele 1890 sau 1891. Stilul arhitectural este unul eclectic cu elemente din diferite stiluri arhitecturale, în special neoclasice. Astazi cladirea gazduieste Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național care îndeplineste, la nivelul județului Botoșani, atribuțiile Ministerului Culturii și în domeniul culturii și artei , al protejării patrimoniului cultural național și al valorificării și dezvoltării elementelor ce definesc identitatea culturală a colectivității locale.
Casa Antipa - Construcţia a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIX-lea (1860), în stil eclectic, de inspiraţie franceză şi este înscrisă în Patrimoniul cultural naţional (subordonată Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional din România). Aici s-au născut marele biolog Grigore Antipa şi fratele său, naturalistul Nicolae Leon.
Primăria municipiului Botoșani - Edificiul pe care il vedem astăzi a fost construit la sfarşitul secolului XVIII in stil eclectic de influenţă germană. La mijlocul secolului XIX clădirea a adăpostit sediul Tribunalului. Insuşi Mihai Eminescu a lucrat aici pentru o scurtă perioadă ca angajat al Tribunalului in calitate de copist, in perioada octombrie 1864- martie 1865.Casa în care se află sediul primăriei a fost construită de Enache Codrescu în jurul anului 1800 în mahalaua Vărbierilor. Casa este cumpărată la 5 decembrie 1842 de hatmanul Anastasie Başotă pentru suma de 40.000 de lei. În anul 1850 domnitorul Grigore Ghica, vizitând Botoşanii, şi văzând că: în acest oraş se află lipsă de o casă pentru încăperea instituţiilor administrative şi alte autorităţi, cumpără casa cu suma de 2.000 de galbeni şi o dăruieşte oraşului Botoşani.În luna octombrie 1864, când Mihai Eminescu se angajează în funcţia de copist la tribunal, în această clădire îşi aveau sediul mai multe instituţii ale oraşului Botoşani: Prefectura, Tribunalul judeţean, municipalitate, Poliţia şi comanda de pompieri.Clădirea a fost restaurată pentru prima dată intre anii 1900-1914. Arhitectura renovată , păstrează şi azi tipul de casă boierească ataşat străvechilor modele de conace din sec. XVII- XVIII cu parter inalt şi portic cu arcade in faţa intrării principale, destinat trecerii trăsurilor.In anul 2008 au fost declanşate ample lucrări de renovare cu refacerea structurii de rezistenţă a clădirii recunoscute ca un adevărat simbol al municipiului Botoşani.
Judecătoria/Tribunalul Botoșani - Despre organizare judecătorească modernă se poate vorbi, în Moldova, odată cu aplicarea Regulamentului Organic.La Botoșani, primul tribunal "giudecatoresc", de ținut, ca instanță bazată pe principiul modern al despărțirii "puterilor cârmuitoare și judecătorească", se înființează la 1 ianuarie 1832, funcționând în casele lui Neculai Damianovici, sub președinția lui Alecu Ralet.Din anul 1914, timp de aproape un veac, Tribunalul Botoșani funcționează în clădirea "Palatului de Justiție", situată între casa Antipa (1900) și casa Manole (1908-1909), opera a arhitectului Petru Antonescu. Stilul arhitectural este unul eclectic românesc. Clădirea face parte din rândul monumentelor de arhitectură ale Municipiului Botoșani. Astăsi este sediul Judecătoriei Botoșani.La începutul anului 2002 a fost finalizată noua construcție a tribunalului, pe un teren din vecinătatea vechii clădiri, după planurile arhitectului botoșănean Mihai Tulbure.
Casa Prassa este une dintre cele mai valoroase case boierești din Botoșani. A fost construită la finalul secolului XIX în stil eclectic de influență franceză și prezintă bogate decorațiuni exterioare.
Liceul de Fete „Carmen Sylva” - Casa Corpului Didactic este considerată una dintre cele mai interesante şi elegante clădiri din fondul de arhitectură al Botoşaniului. Imobilul a găzduit Liceul de fete „Carmen Silva” şi are o istorie de 122 de ani. Situat pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, vizavi de Liceul de Artă, monumentul istoric se numără printre construcţiile ridicate de Neculai Sofian, un mare proprietar funciar şi fost primar al oraşului. Iniţial, acesta şi-a dorit o locuinţă pe bulevard. Mai apoi, în anul 1895 a renunţat la idee şi a decis să vândă casa unui proprietar de la Mihălăşeni, Mihail Manole. Acest om, foarte bogat, avea trei copii pe care plănuia să-i trimită la studii la Botoşani. Dorinţele copiilor au fost diferite, astfel că bărbatul a decis ca în 1905 să închirieze casa Liceului de Fete „Carmen Silva”, ce funcţiona în spaţii închiriate. Clădirea a fost folosită ca şcoală până după 1944. O perioadă s-au ţinut ore şi cu elevii Şcolii de Arte până ce liceul şi-a construit sediul nou. În contextul industrializării, în cadrul clădirii Casa Corpului Didactic a funcţionat după anul 1975 şi până în anul 1990 Centrul de Calcul. În ce priveşte stilul arhitectonic, muzeograful Gheorghe Median a subliniat: „În oraş nu au fost arhitecţi. Stilul clădirii e amestecat – eclectic – şi întâlnim influenţe apusene, răsăritene, barocul şi neoclasicismul românesc. Clădirea avea o armonie specială şi se încadra perfect în spaţiul oraşului”.
Clădirea comunității armene - Un ultim efort financiar al comunității armene din Botoșani s-a materilizat prin construirea Casei Comunității Armene, oclădire de mari dimensiuni finalizată în 1927. A fost cunoscută în perioada interbelică datorită celebrei farmacii Ortansa Popovici care ocupa 5 camere la parter. Pe frontispiciul clădirii este așezată o plăcuță din marmură cu date despre construcție.
Biserica "Sfântul Gheorghe" a fost ctitorită de Doamna Elena Rareș în anul 1551. A fost clădită după modelul bisericii lui Ştefan cel Mare „Popăuţi", în formă de cruce cu turnuleţ la mijloc şi cu intrare pe latura de nord. Este o construcţie de proporţii reduse. Este împodobită, cu predominarea culorilor de verde şi galben, aşezate în formă de brâie împrejurul bisericii aproape de acoperiş. La construcția Bisericii „Sf. Gheorghe” s-a folosit piatră luată de la biserica armeană Sf. Maria. În acea perioadă domnitorul Ștefăniță Vodă a persecutat armenii stabiliți în târgurile din Moldova.
Casa Buicliu a fost construită la începultul secolului XIX (1810) de către negustorul armean Garabet Buicliu. Familia Buicliu a fost una emblematică pentru armenii din Botoșani, fiind una dintre cele mai vachi familii de aici. În timpul perioadei comuniste aici a fost sediu de autogară și reședința transportului public județean.
Casa Bolfosu a fost construită pe final de secol XVIII, început de secol XIX. Clădirea este un bun exemplu de clasicism moldovenesc. Casa a avut mai multe funcții de-a lungul timpului: cea de epitropie a orașului în secolul XIX, școală, sediu al poliției la început de secol XX. Casa are și pivnițe folosite la un moment dat drept temnițe atunci când aici a fost sediul poliției. Familia Bolfosu a fost o altă familie de seamă a comunității armene din Botoșani, implicați în administrația orașului. Astăzi clădirea este închiriată cu scop comercial.
Biserica Armeană „Sfânta Maria” a fost reclădită pe temeliile celei mai vechi biserici armenești din Europa, construită în jurul anului 1350. Biserica adăpostește și un mic muzeu cu obiecte bisericești vechi de mare valoare: icoane în ulei pe pânză vechi de două secole, obiecte din argint, aur și pietre prețioase, veșminte și acoperăminte cusute cu fir de aur și argint, unicate. În altarul bisericii armene "Sfanta Maria" s-a aflat prima carte cunoscuta si pastrata din Botosani, "Evanghelia in limba armeana", copiata in 1354 la Caffa cercetata de Nicolae Iorga in 1928 si aflata acum la Bucuresti. Si astazi in parohia armeana din Botosani mai exista alte 49 carti vechi, din anii 1700-1900, secolele XVIII-XIX, toate in limba armeana. In preajma bisericii se afla si primul cimitir crestin descoperit in Botosani, cu morminte din secolul al XV-lea si cu pietre tombale cu inscriptii in limba armeana care nu au fost inca descifrate si din anii 1617 - 1719, traduse deja. In cimitirul confesional sunt si morminte acoperite cu placi tombale din marmura, aduse de la Constantinopol, din secolele al XVIII-lea si al XIX-lea. In biserica "Sfanta Maria" se afla importante obiecte de cult din secolul al XVIII - lea, aduse din Constantinopol, Ierusalim, Crimeea, Polonia, Italia, China sau din alte parti unde negustorii armeni aveau relatii comerciale: icoane in ulei pe panza vechi de doua secole, obiecte din argint, aur si pietre pretioase, vesminte si acoperaminte cusute cu fir de aur si argint, unicate - cum este steagul pictat de la Botosani, din secolul al XVIII-lea. Biserica “Sfanta Maria” a fost recladita pe temeliile unei vechi biserici armenesti, construita de comunitate chiar inaintea anului 1350. In timp, aceasta a suferit numeroase modificari: in anul 1526 a fost restaurata (dupa pisania de la intrare), in anul 1551 a fost reconstruita dupa o daramare partiala de catre domnitorul Stefanita Rares, la 1775 se adauga pridvorul, care ulterior devine pronaosul bisericii, in anul 1776 se adauga turnul clopotelor, iar la 1826 se face o restaurare in intregime.
Casa Americanului - Casa armeană de vis-a-vis de Biserica Sf. Maria este o construcție eclectică cu două nivele și demisol locuibil. Istoria ei nu este foarte clară, bătrânii denumind-o Casa Americanului din cauza faptului că un botoșănean emigrat în Statele Unite ale Americii ar fi investit dolarii câștigați în această casă.
Biserica armenească „Sfânta Treime” - Biserica armenească “Sf.Treime” Botoşani, str. Armeană nr. 15 are datare din anii 1795-1797, si ea a fost refăcută la 1832. Biserica a fost construita pe locul unei foste manastiri armene cu hramul "Sfantul Axente", datată 1560. Era cunoscuta drept cea mai frumoasa biserica din Botosani si una dintre cele mai frumoase biserici crestin-ortodoxe din Moldova. Intrarea se face printr-un pridvor cu boltă, cu piloni, unde există şi o scară spiralată cu acces în turlă. Printr-o boltă cu arc în semicerc se intră în pronaos. Lateral naosului, pe ambele laturi, există două altare mici. Intrarea în acestea se face prin uşi cu arcuri în zid. Temelia este din piatră, zidurile sunt din cărămidă şi piatră, pardoseala din dale din piatră, acoperişul din tablă. Clopotnita bisericii, construita in 1816 de A. Taft, a fost cel mai inalt turn de observatie al orasului Botosani. Este si ea monument de arhitectura de patrimoniu national. În curte se află un cimitir confesional, cu pietre funerare din marmură, cu inscripţii în armeană, multe aduse din Constantinopol. Astazi biserica "Sfanta Treime" se afla in conservare, datorita prabusirii cupolei in anul 1991.
Casa Missir a fost construită în anul 1890 într-un eclectism clasicizant și păstează multe elemente arhitectonice originale, inclusiv gardul din fier forjat bogat ornamentat. Familia Missir a avut de-a lungul vremii oameni politici în administrația locală a Botoșanilor, avocați și proprietari de pământuri în zona Hangu.
Casa Garabet Ciomac a fost ridicată în anul 1892 și este una dintre clădirile reprezentative ale Botoșanilor. Arhitectura este una eclectică, de tradiție clasicistă. Garabet Ciomac a fost unul dintre cei mai importanți negustori armeni din Botoșanii secolului XIX, mare moșier și negustor de vite. Pe frontispiciul clădirii sunt trecute inițialele proprietarului G. K. C. - Garabet Kricor Ciomac și anul construirii clădirii.
Casa Ferhat, actualul sediu al Restrului Comerțului din Botoșani, este un monument de arhitectură urbană de patrimoniu național. Anton Ferhat, ultimul proprietar al acestui imobil a fost unul dintre cei mai bogați armeni din Botoșani, director al Băncii românești din Botoșani și propritar a 300 de ha de pământ. Averea lui a fost confiscată de comuniști iar acesta a murit în închisorile comuniste. Clădirea a devenit apoi sediul Direcției Silvice Județene, iar astăzi este sediul Registrului Comerțului din Botoșani.
Casa Ciomac – Cantemir (Fundația Ștefan Luchian) - Casa Ciomac – Cantemir unde astăzi se află Fundația Ștefan Luchian a fost construită în jurul anului 1800. Ciomacii erau proprietari de terenuri agricole la Prut, construind mai multe case în municipiul Botoșani. Aici a locuit și Gheorghe Cantemir, fost președinte al Consiliului Județean la finalul secolului XIX. Casa a fost restaurată impecabil și dată în folosință pentru deschiderea Fundației Ștefan Luchian care adăpostește piese de valoare legate de viața marelui pictor. Odată cu restaurea a fost descoperit și beciul casei, foarte apreciat și vizitat astăzi.
Casa Severin - Teatrul pentru Copii si Tineret "Vasilache" - Botosani, str. Victoriei nr.13 - Casa Severin construita la mijlocul sec. XIX, este casa in care s-a nascut si a copilarit savantul chimist Emil Sevein. Astazi aici functioneaza Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”.
Biserica Uspenia sau “biserica alba” a fost ctitorită în anul 1552 de către Doamna Elena Rareș, soția Domnitorului Petru Rareș. Biserica „Uspenia” din Botoşani, zidită în 1552 este o replică a bisericii „Sf. Nicolae” Popăuţi din Botoşani, cu planul identic, cu acelaşi sistem de boltire, turla se sprijină pe o dublă bază stelară. Fără a aduce elemente noi faţă de construcţiile mai vechi. Biserica „Uspenia” din Botoşani prezintă interes pentru modul în care sunt redate în această epocă, formele consacrate ale arhitecturii moldoveneşti. Biserica a fost reparată în 1724-1725 de către Mihail Racoviţă , dar stadiul cercetării nu permite constatarea unor transformări introduse cu această ocazie. In schimb, intervenţia din 1819, consemnată cu inscripţie, a dat bisericii aspectul de astăzi, adăugând pe latura de vest un turn-clopotniţă în stil clasicist, admirabil proporţionat. Corpul bisericii a fost unificat cu clopotniţa prin ridicarea zidăriei triconcului la nivelul unei cornişe generale susţinută de console, acoperindu-se astfel baza stelată inferioară a turlei. Cu înfăţişarea actuală, Uspenia ilustrează două faze majore ale arhitecturii moldoveneşti: faza primei jumătăţi a veacului al XVI-lea, în care inovaţiile decorului policrom îmbracă structurile tradiţionale şi clasicismul începutului de veac XIX. Biserica este deţinătoare de valori de autentic tezaur-valori de pictură, sculptură, carte veche. Este locul unde a fost botezat Mihai Eminescu, devenind astfel loc de permanent omagiu adus marelui poet. Între anii 1995-1998 a fost pictată de pictorul Ion Achiţenie.
Biserica “Sfinții Voievozi”, situată pe str. Victoriei, în apropierea Teatrului pentru Copii și Tineret “Vasilache”, a fost construită între anii 1850 – 1862, lângă o biserică de lemn existentă în 1777, care era metoh al Mitropoliei Iașilor. Biserica de zid este ctitorie mixtă, boieri, negustori și meșteșugări din mahalaua Humariei (salahori, dulgheri, pietrari). Sfințirea bisericii a fost oficiată la 30 iulie 1862 de către P.S. Arhierei Kesarie Rasmerita Senadon, Marchian Ierapoleos Folescu și Iosif Sevastian Bobulescu.Arhitectura bisericii e simplă, predominând stilul bizantin. Plan pseudo-trilobat cu absidă semicirculară și turn-clopotniță pe fațada de vest. În interior are patru arcade, în cele patru părți ale naosului, pe care se sprijină o boltă simplă. Pronaosul este marcat de pereții ce sprijină arcada de la intrare. Ca anexe ale corpului principal, biserica are o veșmântărie la partea dreapta a altarului și un pridvor la intrare, construite în același stil cu al bisericii. Clopotnița face corp comun cu clădirea bisericii, fiind clădită pe pereții solizi ai pronaosului, construit în stil semigotic. Biserica este construită din piatră și cărămidă, fiind acoperită cu tabla. De jur-împrejurul acoperișului străjuiesc 22 de turnulețe. Pictura murală interioară s-a făcut prin străduința preotului Vasile Arnautu de către pictorul Ștefan Stroiny, între anii 1934 – 1935, în stil neobizantin. Pe bolta altarului este pictata Sfînta Treime, iar pe cea a naosului cei patru evangheliști și Pantocratorul. Pe peretii laterali sunt pictați diferiți sfinți și scene biblice, într-un cadru decorativ.
Biserica militară din Botoşani a fost construită în perioada 2003-2008, în incinta Cercului Militar, prin contribuţia militarilor Ministerului Apărării Naţionale, precum şi a militarilor altor structuri din garnizoana Botoşani. Biserica este construită în stil ştefanian, din zid de cărămidă, piatra de temelie fiindu-i pusă la 31 martie 2003 de către generalul Theodor Frunzeti. Acesta a încredinţat ducerea lucrărilor la bun sfârşit colonelului Nistor Găitan şi preotului militar Ştefan Grădinaru. Lucrările au fost încheiate într-un timp relativ scurt, biserica fiind finisată la exterior în praf de marmură, tencuită şi pictată în interior în tehnica frescă, pictura fiind executată de Vlad Anuţa şi Dumitru Aniculăiesei din Botoşani. Mobilierul (catapeteasma şi stranele) a fost lucrat în lemn de stejar de o echipă de sculptori din Lunca – Neamţ. Încununarea acestui efort a fost târnosirea jertfelnicului bisericii la 2 noiembrie 2008 de către Înalpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, acordând distincţii ostenitorilor acestui sfânt edificiu. Momentul 2 noiembrie 2008 a însemnat împlinirea unui vis. Dorinţa şi visul oricărui preot de a zidi jertfelnic lui Hristos, precum şi visul militarilor botoşăneni de a ctitori acest edificiu, de a spune şi prin aceasta că au fost, sunt şi vor fi aici militari ce-L iubesc pe Hristos. Se oficiază sfintele slujbe în această biserică în fiecare duminică şi sărbătoare şi nu numai, de către preotul militar de garnizoană Ştefan Grădinaru. În prezent, având toate aprobările necesare pentru construirea clopotniţei în incinta capelei garnizoanei, sunt în faza de finisaj camera mortuara şi lumânărarul (la parterul clopotniţei).
Biserica „Sfântul Ilie” - Pe locul unde este astăzi biserica „Sfântul Ilie", pe la 1778 exista o biserică de lemn. Acest lucru reiese din Catastihul dat de Mitropolitul Calimah în anul 1778, luna mai, ziua 13, breslei blănarilor din târgul Botoşani, prin care le aşează breasla şi-i întăreşte a-şi săvârşi praznicul de Sf. Ilie, iulie 20.Ctitorii sunt blănarii din oraşul Botoşani. Ei dărâmă biserica din lemn şi, în anul 1809, zidesc mai întâi clopotniţa
Biserica Vovidenia - Una din bisericile mari ale Botoşanilor, construită din piatră şi cărămidă, între anii 1834-1838, ctitorie a familiilor de boieri Cârstea şi Varlaam (Baronul Ioan Cârstea, Spătarul Gheorghe Varlaam, Grigore Varlaam şi fraţii săi), aşa cum reiese din pisania de deasupra uşii de la intrarea în biserică. Este ctitorită în timpul domniei voievodului Mihai Grigore Sturza, pe locul unei bisericuţe din lemn, ridicată de Manole Varlaam. Este zidită în formă de cruce, cu ziduri masive, până la 1,6 m. Grosime,cu ferestre foarte mari, turn clopotniţă foarte înalt zidit peste pronaos, având în exteriorul zidurilor un număr de 18 semi coloane cu rol de ridigizare a zidăriei, dar şi arhitectural, cu capiteluri greceşti, dând o expresie neoclasică construcţiei.
Biserica Uspenia sau “biserica alba” a fost ctitorită în anul 1552 de către Doamna Elena Rareș, soția Domnitorului Petru Rareș. Biserica „Uspenia” din Botoşani, zidită în 1552 este o replică a bisericii „Sf. Nicolae” Popăuţi din Botoşani, cu planul identic, cu acelaşi sistem de boltire, turla se sprijină pe o dublă bază stelară. Fără a aduce elemente noi faţă de construcţiile mai vechi. Biserica „Uspenia” din Botoşani prezintă interes pentru modul în care sunt redate în această epocă, formele consacrate ale arhitecturii moldoveneşti. Biserica a fost reparată în 1724-1725 de către Mihail Racoviţă , dar stadiul cercetării nu permite constatarea unor transformări introduse cu această ocazie. In schimb, intervenţia din 1819, consemnată cu inscripţie, a dat bisericii aspectul de astăzi, adăugând pe latura de vest un turn-clopotniţă în stil clasicist, admirabil proporţionat.
Casele Goilav - Complexul de case Goilav a fost construit în mai multe etape de bogata și numeroasa familie armenească Goilav. Ansamblul a fost construit înainte de 1900 în eclectismul clasicizant specific caselor armenești din zonă. Membrii familiei Goilav au fost mari proprietari de terenuri agricole. Bogăția provenită din buna administrare a acestor terenuri agricole, i-a făcut pe Goilavi oameni politici importanți, administratori publici și proprietari de case somptuoase. Prin familia Goilav armenii au înființat cea mai mare societate de agricultură care a existat până la colectivizarea din timpul comunismului. Influența politică a Goilavilor a fost una însemnată atât pe plan local cât și pe plan național, membri ai acestei familii ajungând să fie chiar senatori la București.
În Corpul A, aflat pe Strada Victoriei, funcționa Casa de Copii Școlari a Centrului de Plasament „Sfântul Stelian”. Curtea cu grădini din interior cu o suprafață de peste 1 ha, are o arhitectură peisagistică deosebită .
Corpul B al caselor Goilav este un corp de clădire impunător, cu o arhitectură simetrică, clasicistă.
Corpurile A și B sunt megate printr-un tronson care protejează beciurile de dimensiuni neobișnuit de mari. Tronsonul a fost construit în anii 80 și afectează întreg complexul edilitar.
Corp C.Spre deosebire de corpurile A și B, corpul C este restaurat și adăpostește astăzi o secție a Spitalului de Psihiatrie – Laboratorul de sănătate mintală.
Corpul D este fosta bucătărie a caselor Goilav și găzduiește astăzi atelierul de ceramică al Soniei Iacinschi.